Super tocanita de la cota 1000 – Crasna din Deal
Bine v-am gasit dinou, azi in timp ce ploua aveam pregatita o tura de 1 Mai,dar pentru ca vremea nu prea tine cu noi, am petrecut putin timp in fata calculatorului.
Dai hai sa va povestesc ce am facut acum doua saptamani cand ne-am gandit sa continuam traditia pe bicicleta cu bunatati culinare alaturi de TrixBike unde am facut o tura la Crasna de unde am urcat spre Crasna din Deal pe drumul de pe langa biserica.
Plecarea spre Crasna din Tg.Jiu am facut-o cu masinile, pentru ca nu avea sens sa pedalam 30 si ceva de km pe asfalt majoritatea avand biciclete de tip enduro.
Imediat cum am ajuns, am parcat langa cladirea ca punct de informare turistica(era inchisa in acel moment), am dat bicicletele jos din masini si ne-am pus pe treaba…adica sa dam pedale pe drumul ce ajunge si in Vf. Parangul Mare, expeditie ce am facut-o anul trecut.
Timp de cateva minute am discutat cu localnicii din zona despre traseu, desi practic acesta urmareste drumul forestier pana la cota 1200, ne-au urat drum bun si apoi am pornit in drumetia noastra.
Vremea a fost primitoare, am avut soare, ne-am mai dat din haine jos pentru ca la efort sustinut te incalzesti fie ca mergi repede sau mai incet.
Urcarea incepe imediat ce intram pe drumul forestier, care are ceva urme de asfalt, el fiind ‘topit’ de masinile si tafurile ce transporta lemne. Panta este medie si se poate face integral pe bicicleta, insa necesita ceva antrenament, cel putin cateva iesiri cu bicicleta.
Pauzele le-am facut atunci cand mai oboseam dar si pentru poze. La zona cu zapda am ajuns relativ repede, dar pentru ca a nins cu cateva zile in urma.
Am continuat urcarea, nu aveam decat doua urme de ATV ce strabateau zapada pe drum iar noi care incercam sa ne mentinem echilibrul, dar mai mult am mers pe langa biciclete.
Nu am urcat pana sus de tot, asta mai insemna inca 30 de minte de mers pe langa bicicleta spre cota 1200 de unde se termina drumul ‘de asfalt’ ci ne-am oprit „la brazi” asa cum stim noi locul.
Am inceput sa strangem lemne pentru foc, am facut putin loc in zapada la marginea drumului si apoi am aprins focul folosind crengute uscate de brad si putina rasina.
Intre timp a inceput pregatirea mesei, am adus de acasa ‘ingredientele speciale’ pentru o super tocanita: untura, piept de pui, ceapa, alte legume (ardei, morcovi), rosii, bulion, usturoi, cimbru, dafin plus o gasca de prieteni care sa intretina atmosfera.
Aveti mai jos un doua clipuri video, primul este filmat la urcare si al doilea pe super coborarea in viteza, cu zapda si multa apa care ne-a udat putin mai mult 🙂
Traseul din aplicatia Strava este aici.
Galeria foto