Maratonul Olteniei 2017 – Concurs MTB Cross-country si Trail Running
Maratonul Olteniei pune pentru al 5-lea an consecutiv Ramnicu Valcea pe harta marilor competitii de MTB si alergare montana si lanseaza invitatia tuturor iubitorilor de sport in aer liber de a intra in ritmul naturii si al faptelor bune.
Maratonul Olteniei este ocazia perfecta de a explora frumoasa regiune deluroasa din vecinatatea orasului Ramnicu Valcea si de a lua parte la un eveniment sportiv de Trail Running si MTB Cross-country.
Sambata, 26 august 2017 – MTB Cross-country
Vom avea multa energie de consumat pe carari si prin paduri, intr-un cadru natural impresionant. Competitia de MTB este adresata preponderent amatorilor, pe doua variante de traseu: scurt de aproximativ 33 km si lung de 51 km.
Ambele ii vor pune pe concurenti la incercare! Vom avea atat urcari sustinute cat si coborari entuziasmante, atat zone de padure cat si pasuni. Te asteptam intr-unul dintre cele mai frumoase locuri din tara pentru o competitie energica in mijlocul naturii!
Duminica, 27 august 2017 – Trail Running
Ca si anul trecut, te asteptam la o antrenanta cursa de trail. Alearga intr-un peisaj deosebit, pe două trasee: unul de semimaraton 21,1 km și un cros de 10.5 km.
Vezi aici articolul de anul trecut la care echipa DamPedale a participat la traseul de MTB varianta lunga.
Daca aveti neclaritati asupra traseului, puteti testa traseul la tura de recunoastere, care probabil se va tine si in aceasta editie. Din experienta noastra, ajuta foarte mult la concurs, chiar daca nu sunteti pe podium, e bine sa stii unde ai virajele sau unde trebuie sa iti cobori seaua pentru o panta mai abrupta.